Mărturisitori până la moarte: Sfinții Mucenici Pasicrat și Valentin – Ostași ai lui Hristos în veacul păgânismului

În calendarul Bisericii Ortodoxe, ziua de 24 aprilie strălucește prin pomenirea a doi frați întru Hristos, Sfinții Mucenici Pasicrat și Valentin, care au mărturisit credința în Domnul Iisus Hristos în vremuri de cumplită prigoană, în inima Imperiului Roman. Istoria lor sfântă, înveșmântată în harul jertfei, rămâne până astăzi o pildă vie pentru Biserica lui Hristos, chemându-ne la curaj, fidelitate și statornicie în credință.

Secolul al III-lea după Hristos a fost o perioadă de mari tulburări pentru creștinii din Imperiul Roman. Sub împărații Decius (249–251) și Valerian (253–260), persecuțiile împotriva celor care refuzau să jertfească idolilor au atins un prag de cruzime rar întâlnit. Creștinii erau considerați dușmani ai statului pentru refuzul lor de a se închina împăratului ca zeu și pentru faptul că nu participau la ceremoniile păgâne, considerate esențiale pentru „pax romana” – pacea imperială. În acest context, mărturisirea numelui lui Hristos devenea un act de eroism duhovnicesc.

Pasicrat și Valentin erau doi frați din Durostorum (astăzi Silistra, în Bulgaria), cetate romană situată pe malul Dunării, parte a provinciei Moesia Inferior. Proveneau dintr-o familie romană, iar amândoi erau soldați în armata imperială – meserie onorabilă, dar în același timp plină de încercări pentru un creștin, căci însemna participarea la cultul împăratului și la ceremoniile păgâne.

Mama lor, o femeie cu viață sfântă și curaj duhovnicesc, i-a învățat pe fiii săi să-L iubească pe Hristos mai presus de orice, chiar și de propria viață. Ea le-a fost aproape până în ceasul din urmă, încurajându-i să nu-și lepede credința pentru nimic din cele lumești.

Atunci când li s-a cerut să aducă jertfă zeilor romani, Pasicrat și Valentin au refuzat cu fermitate, mărturisind cu bărbăție că sunt creștini și că nu pot sluji alt stăpân în afară de Hristos. Atitudinea lor a fost considerată trădare de autoritățile romane, motiv pentru care au fost întemnițați și supuși la chinuri groaznice.

Tradiția Bisericii ne spune că în timpul procesului, mama lor i-a îndemnat din umbra tribunalului: „Fiilor, nu cedați! Rămâneți tari în Hristos! Mai bine o moarte cinstită decât o viață în rușine!” Această încurajare a întărit sufletele mucenicilor, care, în cele din urmă, au primit cununa muceniciei prin decapitare, în jurul anului 253, în timpul împăratului Decius.

Jertfa Sfinților Mucenici Pasicrat și Valentin a fost consemnată în sinaxarele creștine timpurii și s-a răspândit în toată Biserica din Răsărit și Apus. Ei au fost venerați nu doar în Durostorum, ci și în întreaga zonă a Dunării de Jos, devenind sfinți protectori ai ostașilor creștini, dar și modele de credință pentru tinerii din toate timpurile.

Cinstirea lor a fost păstrată în evlavia poporului și în rânduielile liturgice ale Bisericii. Numeroase biserici din sudul Dunării și din Moldova de Sud îi au ca ocrotitori spirituali, iar numele lor este invocat în rugăciuni pentru întărirea în credință, pentru curaj în mărturisire și pentru ajutor în ispitele vieții.

Deși născuți într-un teritoriu ce astăzi aparține Bulgariei, Sfinții Mucenici Pasicrat și Valentin aparțin patrimoniului spiritual românesc, prin legătura istorică și canonică a Durostorumului cu spațiul Dunării de Jos, unde Ortodoxia s-a înrădăcinat adânc din primele veacuri creștine. Ei sunt mărturie a existenței unui creștinism viu, mărturisitor și profund trăit în teritoriile de la nord și sud de Dunăre.

Pe plan internațional, mărturia lor a contribuit la consolidarea conștiinței martirice în sânul creștinătății. Exemplele lor au fost invocate de Sfinți Părinți și autori patristici ca pilde de tărie, mai ales în rândul militarilor creștini.

Sfinții Pasicrat și Valentin sunt două torțe care luminează întunericul apostaziei și al compromisului. Prin jertfa lor, ne învață că adevărata biruință nu este în a păstra viața pământească cu orice preț, ci în a dobândi veșnicia prin statornicie în Hristos. Ei sunt o chemare vie la demnitate, curaj și mărturisire, mai actuală ca oricând într-o lume tot mai relativistă.